Corina SzaszFemeia la tastatura - Fotografie - Caini
|
Aseara a venit momentul mult asteptat, in care am cunoscut cele 7 minuni frumoase… nu, nu vorbesc de cele 7 minuni ale lumii, ci de cei 7 pui de carpatin ai Ezanei. Sunt 7 codite vesele si sugacioase, 3 masculi si 4 femele, toti grasani si vioi. Ezana se simte si ea bine, si isi dadaceste puii cu mare grija.
Acestea fiind spuse, faceti cunostinta cu puii nostri de ciobanesc carpatin :
Duminica, 25 aprilie, a avut loc in Brasov expozitia de club dedicata ciobanescului romanesc corb. Au fost peste 60 de caini inscrisi si am avut bucuria de a-i fotografia si de a interactiona cu fiecare din exemplarele prezente. Organizare buna, vreme frumoasa si companie placuta… o expozitie de club reusita.
Cateva din figurile prezente in fotografiile de mai jos….
Sedinta foto cu zanele… Alfie a preferat sa se joace cu toata lumea care il baga in seama, si a cam somat la poze.
Sambata a fost o zi superba in Sinaia asa ca am facut o plimbare cu gasca, prilej numai bun pentru Ezana sa cunoasca tot familionul indeaproape si sa se imprieteneasca cu fetele. Andra si Ioana au fost efectiv topite dupa ea dar si dupa Alfie, cu care s-au pus pe joaca inca din prima clipa. Nu are rost sa mai povestesc cat de prietenoasa si docila a fost Ezana cu fetitele.. mai bine postez cateva fotografii sa va convingeti.
“Stapanii nostri ne-au facut cadou de Paste ZAPADA!
Sa fim sinceri, noi ne asteptam la un iepuras, pentru ca toata lumea vorbea de ceva iepuras… ne-am interesat, se spune ca e foarte gustos si abia asteptam, insa cred ca nu au mai gasit sau a fugit urecheatul, caci din auzite este foarte rapid… dar nu-i nimic, surpriza facuta ne-a bucurat si mai tare; nici nu banuiam noi ce ne asteapta …
Ai nostri ne-au bagat intai intr-o cusca mai marisoara si cu ferestre de jur imprejur (telecabina) unde au intrat si ei si multi alti oameni pe care nu ii stiam… toti se uitau la noi, si am adulmecat multe reactii, de la admiratie pana la frica… noi am stat cuminti, si am asteptat sa se obisnuiasca cu prezenta noastra. S-a balanganit casuta cu ferestre o vreme si toti oamenii zumzaiau; se lipeau toti de geamuri, scotand zgomote de uimire de cate ori seful custii spunea “capra de munte” (ce-o fi aia? o fi de mancare? o semana la gust cu zgarciurile alea de acum doua saptamani?) si ridica degetul lui noduros catre una din ferestre. Read more…
De ce e lumea mai trista iarna asta?
O fi vremea asta care ne chinuie de atata timp? Oare nu fiecare dintre noi si-a dorit o iarna “ca pe vremuri”? Si eu mi-am dorit o iarna ca pe vremea copilariei mele, cu zapada abundenta care sa imbrace tot ce vezi cu ochii in alb. Dar iarna asta mi-a placut in primele zile de zapada… dupa care a devenit doar anevoioasa. Albul din oras este mocirliu si foarte alunecos, nu este pufos si nici nu scartaie sub ghete ca pe ulita bunicilor. Albul de aici ne face sa ne simtim izolati, sa avem scuza sa ne neglijam prietenii sau familia si sa ne cufundam intr-o asteptare plicticoasa si resemnata pentru vremuri mai bune, inloc sa traim vremurile de acum asa cum sunt ele.
Poate suntem noi obisnuiti cu un ritm foarte alert, cu socializare mai intensa si cu mai multa lumina, iar acum ne simtim incetiniti si rupti de agitatia care ne mentinea pe linia de plutire si care ne facea sa simtim ca si noi contam… ca avem ceva de oferit pentru alt ins care si el oferea ceva altcuiva si tot asa, ca intr-un cerc vicios care acum are legaturile inghetate, neunse de la primii fulgi incoace!
Asta e iarna de recesiune… Cand fiecare isi cunoaste fundul sacului altfel decat pana acum …
Iarna de recesiune ne inchide usile, ne scuza delasarea si nemultumirile pe care le resimtim mai abitir decat inainte… devenim rigizi si nelinistiti…
Am vrea sa spunem o vorba buna, pentru ca si noi avem nevoie de ea la randul nostru, dar de multe ori suntem prea incruntati ca sa o spunem asa cum trebuie; ne scuza insa grijile.
Tindem sa ne simtim neglijati si neintelesi, sa fim neincrezatori, fara sa realizam ca e iarna si e criza pentru toti… ne afecteaza altfel pe fiecare dar cu siguranta ne afecteaza pe toti.
Eu astept cu infrigurare primavara, sa fie mai mult soare, mai multe zambete si mai mult optimism.
Acum ploua …
Au trecut vreo doua saptamani deja, aproape ca uitasem… dar astazi, in timp ce imi faceam pregatirea psihica sa coc o prajitura in cuptorul meu cel cu aprindere automata (d-aia n-am chibrituri pe langa aragaz, intelegi acum?? nu mai rascoli bucataria !!) se iteste pe desktop o ferastuica in care imi scria Iana, entuziasta ca o gazela, in scris ca si in persoana. Dragostea ii da aripi, cu toate ca iubitul ei mi-a zis ca i-a crescut un corn in frunte… ce-i drept, el s-a exprimat putin altfel, mai exact ca debordeaza de o exuberanta care face copiii fericiti, ca un inorog, care e o stare foarte frumoasa… asta pe mine m-a facut sa imi amintesc de saptamana in care Teo a folosit in exces de exces cuvintele “inexorabil”, “mirobolant” si inca unul care-mi scapa.
Sa revin. In sfarsit Iana a scos pozele pe care le-a facut cu aparatul ei cel smecher (pe film, care fura lumina din becuri si face rotocoale haioase cu ea) in seara in care i-am cunoscut pe ea si pe Alex ca pe un cuplu. Atunci chiar m-am convins ca lumea e mica si m-am distrat de minune. Am ras copios cu prietenii dragi de la ‘work’ in acelasi cadru cu prietenele dragi cu care am impartit unele dintre cele mai frumoase momente, momente pe care le-am depanat si atunci cu drag… nu, nu la gura sobei, ci la un pahar de white russian. Ca tot veni vorba, dubios white russian-ul ala, ca m-a scos datoare cu niste pizza (…veche de vreo 6 ani; datoria, nu pizza) si ne-a facut sa mai punem niste pariuri pe termen lung.
Rasete si ‘hugs and kisses’ , da mai bine iaca neshte poze iesite din comun - la propriu - cu acesti prieteni deosebiti si cu un deosebit de smintit simt al umorului…
“Sa nu raspunzi unei orhidee cu o floare a soarelui. Unei balade cu o simfonie. Unei poteci cu o autostrada. Unei stele cu focuri de artificii. Unei iubiri cu mai multa iubire. Nu exista mai multa iubire.
Îmi doresc sa poti primi tot ce am sa-ti daruiesc. Sa nu simti nevoia sa-mi dai o replica pe masura. Darul e un monolog. E o rugaciune. Lasa-ma sa ti-o inchin, tacut si fara gânduri. Ca o icoana.
Iar daca vrei neaparat sa-mi faci un cadou, da-mi ceea ce tu ai si mie îmi lipseste ….”
… luat de pe blogul lui Brad Florescu
… vroiam sa comentez istet, dar nu imi vine… poate imi place ptr ca suna egoist’less… poate ca nu e… maybe I’ll be back
